Al doilea an la West Side Flower Fest. Mii de zâmbete. O mulțime de amintiri!

Data publicării: Luni, 8 iun 2026

Timp de trei zile, Banca Locală de Alimente Sector 6 a transformat un colț al festivalului într-un spațiu al bucuriei, al educației și al descoperirii.

Peste 3.000 de copii au participat la ateliere creative și interactive, au învățat prin joacă și au pornit în aventuri alături de Ana și MĂRicel, personajele care promovează alimentația sănătoasă, reducerea risipei alimentare și grija față de mediu.

În cele trei zile de festival am folosit 1.500 de răsaduri de mentă și ghivece, dar și peste 1.000 de litri de pământ. Am plantat, am descoperit și am învățat împreună că natura are nevoie de atenție, răbdare și respect.

Ne bucurăm că, pentru al doilea an consecutiv, am putut aduce mai aproape de comunitate un proiect educațional unic, construit cu și pentru copii.

Mulțumim tuturor familiilor care ne-au vizitat, voluntarilor care au fost alături de noi și partenerilor care au făcut posibilă această experiență:

  • Betty Ice, pentru înghețata care a adus și mai multe zâmbete în zilele călduroase de festival.
  • 5 to go, pentru cele peste 1.500 de croissante oferite copiilor și familiilor participante, transformând pauzele dintre ateliere în momente și mai dulci și mai pline de energie.

Tuturor celor care cred că educația, alimentația sănătoasă și implicarea în comunitate pot contribui la un viitor mai bun pentru generațiile care vin.

La finalul festivalului rămânem cu cea mai frumoasă amintire: bucuria copiilor.

Ne revedem curând, cu noi aventuri marca Ana și MĂRicel!

Activitatea noastră în cifre

Ce am reușit împreună:

840
tone
alimente din donații
3100000
euro
donații (hrană și alimente esențiale)
433000
de porții calde
copiilor din programul „Școală după Școală”
și programul național „Masă sănătoasă”
155000
de porții mâncare
beneficiarilor Cantinei Sociale
75000
de pachete
beneficiarilor de servicii sociale

Un proiect

Un proiect al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti